The Keepers of Echoes: Alejandro López García's
Fiecare alergător ajunge în Bucovina purtând o poveste. Și fiecare călătorie lasă în urmă un ecou. Alejandro López García a venit din Valladolid, Spania, cu un trecut militar, pasiunea pentru ultratrail și dorința de a descoperi cât de departe își poate împinge propriile limite. În cele trei curse solicitante, Bucovina i-a oferit mai mult decât o provocare fizică: nopți înghițite de ceață, urcări deasupra norilor, momente de solidaritate între oameni care până atunci erau străini și căldura celor care l-au făcut să se simtă acasă. Pe parcurs, a descoperit și ceva despre sine: încrederea de a visa mai departe și de a urmări obiective care odinioară păreau de neatins. Acum, privind spre noi orizonturi, Alejandro lasă în urmă propriul ecou pe acești munți: un îndemn să ai încredere în tine, să îmbrățișezi momentele dificile și să nu uiți niciodată să te bucuri de drum.
The Keepers of Echoes. Poveștile pe care le aducem. Ecourile pe care le lăsăm. Amintirile pe care le ducem mai departe.
1. RĂDĂCINILE TALE: Ce te leagă de alergare?
Pentru început, povestește-ne puțin despre tine, dincolo de alergare. De unde vii, ce te-a format și care sunt realizările sau momentele care au devenit parte din rădăcinile și identitatea ta? Mă numesc Alejandro López García, am 26 de ani și sunt din Valladolid, Spania. Timp de șase ani am servit ca sergent de infanterie în armată și în prezent studiez medicina, cu scopul de a deveni medic militar. Vin dintr-o familie numeroasă, suntem opt frați și eu sunt al cincilea. Asta m-a ajutat să învăț de mic să mă descurc singur, să fiu independent și să îmi placă să ies din zona de confort. De aceea îmi place și să călătoresc singur, să descopăr locuri noi și să trăiesc experiențe diferite. Am fost mereu sportiv, dar perioada petrecută în armată m-a apropiat în mod special de lumea alpinismului și a alergării. Cu timpul, ceea ce a început ca un hobby a devenit o parte fundamentală a vieții mele. Sunt pasionat de alergarea montană, mai ales de distanțele lungi, dar îmi plac foarte mult și schiul alpinism și ciclismul. Încerc să combin aceste discipline în antrenamente, pentru că fiecare îmi oferă ceva diferit și îmi permite să mă bucur de munte tot anul.
2. Când a devenit alergarea parte din povestea ta? Ce te face să mergi mai departe atunci când drumul devine dificil?
Pandemia de COVID a marcat o cotitură în cariera mea de alergător. După lockdown, am descoperit că alergarea era o cale de a mă desprinde de tot, de a mă relaxa și de a mă bucura. La scurt timp după aceea am descoperit lumea alergării montane și a trail running-ului și, încetul cu încetul, mi-am mărit orele de antrenament și am început să mă înscriu la curse din ce în ce mai lungi. În timpul uneia dintre aceste curse, mai exact cea de 100 km de la Val d’Aran, mi-am dat seama că nu îmi mai ajungea să termin pur și simplu astfel de competiții. Voiam să mă pregătesc cu adevărat pentru ele, să le pot alerga de la start până la sosire și, într-o zi, să pot lupta pentru victorie. Atunci a început să se schimbe mentalitatea mea de alergător. Când lucrurile devin grele, ceea ce mă împinge înainte este dorința de a-mi depăși limitele, dar mai ales amintirea motivului pentru care sunt acolo. Alerg ca să găsesc bucurie pe trasee, să descopăr locuri noi și să mă bucur de natură. Pentru mine, muntele are ceva special în orice condiții: noapte, răsărituri și apusuri, frig, căldură, zăpadă sau ploaie. Fiecare situație are farmecul ei, dacă știi să o apreciezi. Încerc să-mi amintesc și că momentele grele sunt trecătoare. Într-un ultra, există momente în care totul pare o luptă, dar știi că senzația aceea nu va dura veșnic. Depășirea lor nu doar că îți permite să mergi mai departe în cursă, ci îți lasă și lecții și amintiri care ajung, în cele din urmă, să facă parte din tine. Și cred că această combinație de bucurie, depășire a provocărilor și creștere personală este ceea ce mă face să vreau să caut mereu provocări noi.
3. Privind în urmă la parcursul tău, cum ți-au influențat rădăcinile omul și alergătorul care ești astăzi? A existat un moment, un loc sau o persoană care ți-a schimbat felul în care privești alergarea sau pe tine însuți?
Trecutul meu de sergent de infanterie în armată m-a învățat că cheia succesului stă în perseverență, muncă asiduă și capacitatea de a merge mai departe chiar și când lucrurile devin grele. M-a învățat și că limitele noastre nu sunt adesea acolo unde credem noi și că suntem capabili să mergem mult mai departe decât ne imaginăm. În armată am învățat să trăiesc cu greutățile, să fac față momentelor dificile și să înțeleg că, chiar și atunci când pare că totul merge prost, pot apărea în continuare provocări noi. Dar am învățat și că, chiar și în astfel de situații, există mereu loc să continui lupta, să ții capul sus, să zâmbești și să mergi înainte. Cred că toate aceste lecții se aplică direct în trail running, mai ales în ultra, unde nu totul depinde de condiția fizică. Sunt momente în care mentalitatea joacă un rol esențial și în care trebuie să ai încredere în munca depusă și să găsești puterea de a continua. La urma urmei, fie că sunt la munte sau în viață, încerc să accept provocările, să mă adaptez la ce îmi iese în cale și să merg mai departe, fără să uit să mă bucur de drum.
4. POVESTEA TA: Când ai ajuns la Bucovina Ultra Rocks by UTMB, ce poveste ai adus cu tine?
Când am ajuns în Bucovina, am venit cu dorința de a vedea lumea și de a continua să cresc ca alergător, dar și ca om. Îmi place să alerg în țări noi pentru că este un mod diferit de a descoperi alte culturi, de a cunoaște oameni, de a mă bucura de peisaje unice și de a trăi experiențe pe care probabil nu le-aș trăi altfel. De obicei călătoresc singur, pentru că îmi place libertatea de a improviza, de a mă lăsa dus de val și de a descoperi aventurile care îmi ies în cale. Pentru mine, cursele sunt mult mai mult decât o competiție: sunt o ocazie de a explora locuri noi și de a trăi experiențe care merg mult dincolo de alergare. Am ajuns în Bucovina cu această mentalitate, dornic să mă bucur de experiență și să mă pun la încercare nu într-una, ci în trei curse solicitante, fără să știu încă tot ce avea să îmi rezerve acea călătorie.
5. Privind în urmă la cursa ta, ce moment sau experiență ți-a rămas cel mai puternic? Ce ai lăsat în urmă pe traseele din Bucovina și ce ai luat cu tine acasă?
Fiind o cursă atât de lungă, sunt nenumărate momente de ținut minte, bune și rele. Dacă ar fi să aleg câteva, aș începe cu o noapte în care ceața era atât de deasă încât abia vedeam la un metru în față. Îmi amintesc că am rămas împreună patru alergători și am lucrat ca o echipă ca să trecem de acei kilometri fără să ne pierdem. A fost o experiență foarte specială, pentru că într-o cursă în care toți concurează unii împotriva altora, există și momente în care ajutorul dintre alergători devine esențial. Îmi amintesc și potecile înguste de pe urcarea spre vârful Pietrosu. A fost o urcare incredibil de grea, dar când am ieșit deasupra norilor și am văzut priveliștea din fața noastră, tot efortul a părut să dispară pentru o clipă. Este una dintre acele experiențe care îți amintesc de ce merită să te chinui ca să ajungi în anumite locuri. Totuși, poate că momentul care m-a marcat cel mai mult a fost dubla urcare pe muntele Giumalău, care a fost probabil cea mai grea parte din toată cursa. Am ajuns într-un punct în care a trebuit să mă opresc un minut și să vorbesc cu mine însumi. Am hotărât că pot avea un singur gând în minte: „Bucură-te de drum și continuă să dai tot ce ai. Nu-ți face griji pentru cine vine din spate. Bucură-te, și așa te vei asigura că ajungi fericit la linia de sosire, orice s-ar întâmpla.” La doar câțiva kilometri mai târziu, totul s-a schimbat. Bucuria a revenit, iar eu am continuat să sufăr, dar mă bucuram de suferința aceea, știind că trăiesc o experiență unică în viață. Și, bineînțeles, nu pot uita coborârea după urcarea pe RUNC. A fost o coborâre extrem de noroioasă, în care eram mai fericit ca un copil, alunecam, mă acopeream de noroi și mă distram cum rar mi se întâmplă. Apoi a venit momentul să ajung pe asfalt, să scot steagul Spaniei, să mi-l pun pe umeri și să parcurg ultimii kilometri cu zâmbetul pe buze, simțind căldura și încurajările publicului. Mă întorc din Bucovina cu amintiri de neuitat: trasee minunate, peisaje incredibile și, mai presus de toate, căldura oamenilor din România, care m-au încurajat și m-au făcut să mă simt special pe toată durata șederii mele acolo. A fost mult mai mult decât o cursă; a fost o experiență care mi-a amintit că, dincolo de rezultat, ceea ce contează este să te bucuri de moment și să poți găsi fericirea chiar și în cele mai grele clipe.
6. Ce crezi că ai învățat despre tine pe traseele din Bucovina? Ce ți-a spus muntele pe parcurs și ce ai luat cu tine din această experiență?
Pe traseele din Bucovina am învățat, mai presus de toate, să am mai multă încredere în mine. Am căpătat încrederea de a mă lua la întrecere în curse și de a înțelege că pot concura cu alergători de top. Uneori, limitele noastre există mai mult în mintea noastră decât în capacitățile reale. A avea încredere în tine nu garantează succesul, dar îți permite să pornești în căutarea lui fără să-ți pui bariere înainte să începi. Am învățat și să-mi depășesc teama de a fi în frunte, ceva care ne ține adesea pe loc fără să ne dăm seama. Uneori pare că lupta pentru o victorie este rezervată altora, dar experiențe ca aceasta te învață că și tu poți fi acolo sus dacă muncești, te pregătești și crezi în potențialul tău. Munții m-au învățat și să trăiesc cu incertitudinea, să fac față unor situații dificile și neașteptate și să mă simt bine singur, în mijlocul nimicului. Într-un ultra nu poți controla niciodată tot ce urmează să se întâmple, așa că trebuie să înveți să te adaptezi și să ai încredere în tine. Și, bineînțeles, mi-am pierdut și o parte din frica de urși, deși, slavă Domnului, nu am întâlnit niciunul. Nu știu dacă aș putea spune același lucru după o întâlnire față în față cu unul! Plec din Bucovina cu mult mai multă încredere în mine și cu sentimentul că pot ținti lucruri pe care înainte poate le vedeam ca fiind de neatins. Acum abordez noile provocări cu mai multă ambiție, dar cu aceeași mentalitate ca întotdeauna: să mă bucur de drum și să dau tot ce am, indiferent de rezultat.
7. Fiecare alergător lasă ceva în urmă pe traseu. Care este ecoul pe care ai vrea să îl lași pentru următorul alergător care va veni în Bucovina? Ce i-ai spune cuiva care nu a trăit încă aceste trasee, dar urmează să devină parte din povestea lor?
I-aș spune să aibă încredere în el și, mai presus de toate, să se bucure de drum. Să ridice privirea din când în când ca să admire cerul nopții, pentru că în Bucovina poate fi pe cât de aspru, pe atât de frumos, și să nu se teamă să înfrunte momentele grele. Vor veni, ca în orice ultra, dar le va depăși și pe ele, iar fiecare îl va ajuta să crească ca alergător și ca om. Aș mai spune să nu se concentreze doar pe cursă. Să se bucure de oameni, de cultura românească, de peisaje și de tot ce face această experiență specială. Să nu fie atât de fixat pe ceas sau pe poziție încât să uite să se uite în jur. Cu timpul, locul în clasament sau timpul în care ai terminat cursa vor conta probabil tot mai puțin. Ce rămâne sunt amintirile, locurile pe care le-ai descoperit, oamenii pe care i-ai cunoscut și cum te-ai simțit în timp ce trăiai acea aventură. Așa că sfatul meu ar fi acesta: dă tot ce ai, luptă pentru obiectivele tale, dar nu uita să te bucuri de drum. Pentru că, până la urmă, dincolo de rezultat, ceea ce păstrăm sunt experiențele pe care le-am trăit și amintirile pe care le-am creat. Și merită să ne asigurăm că sunt de neuitat. 8. PUNTEA TA CĂTRE NOI ORIZONTURI: Spre ce noi orizonturi privești acum și cum crezi că experiența pe care o iei cu tine din Bucovina va influența următorul capitol al poveștii tale?
Obiectivul meu este să continui să mă îmbunătățesc și să pot concura la cel mai înalt nivel, testându-mi abilitățile împotriva celor mai buni alergători din lume. Unul dintre visele mele este ca, într-o zi, să lupt pentru victorie la UTMB. Știu că este un obiectiv foarte ambițios, dar Bucovina mi-a arătat că pot ținti provocări pe care odinioară le credeam de neatins. Această experiență mi-a dat multă încredere în mine. Mi-a arătat că munca și perseverența dau roade și m-a încurajat să îmi propun obiective din ce în ce mai exigente. Acum vreau să folosesc această încredere ca să continui să cresc ca alergător și să reduc treptat distanța până la acel nivel. Una dintre principalele provocări este să obțin sprijinul necesar pentru acest salt. În prezent îmbin sportul cu studiile și, cum nu sunt încă alergător profesionist, acoperirea costurilor de deplasare, mâncare, echipament și competiții reprezintă o povară financiară considerabilă. Faptul de a avea branduri care au încredere în mine și cred în drumul meu mi-ar da mai multe resurse ca să mă antrenez, să concurez și să mă îmbunătățesc în continuare. De aceea, un alt obiectiv al meu este să obțin în continuare rezultate, să câștig vizibilitate și să demonstrez că pot aduce valoare brandurilor care decid să mă însoțească în acest drum. Aș vrea ca Bucovina să fie un punct de cotitură în cariera mea și începutul unei noi etape în care să mă pot apropia tot mai mult de visurile mele sportive.
