Alex Husariu - De ce contează disciplina
Introducere scurtă – cine ești și care sunt cele mai notabile rezultate ale tale în alergare.
1. Cum a început pasiunea ta pentru alergare?
Pasiunea pentru alergare era acolo de mic copil doar ca nu știam de existenta acestui sport. Alergarea montana am descoperit-o prin 2016 când într-o drumeție pe Ceahlău am văzut câțiva alergători antrenându-se pentru Bate Toaca, m-am mirat în acel moment și de acolo a început totul.
2. Cine ești tu atunci când nu alergi – și cât din acel „tu” îți aduci cu tine pe traseu? (Uneori alergarea scoate la suprafață lucruri pe care nu le vedem zi de zi. Ce parte din tine iese la lumină când ești singur cu muntele?)
Când nu alerg sunt un om simplu dar tot pasionat de sport. Pe munte încerc sa aduc la iveala partea disciplinată și tăcută din mine. Acolo ies la suprafață răbdarea, încăpățânarea și dorința de a merge mai departe.
3. La ce cursă ai participat la BUR și ce ți-a spus cursa asta despre tine? (Despre limite, curaj, renunțare, bucurie… Ce ai învățat sau reînvățat despre tine în orele petrecute pe poteci?)
La Bucovina am simțit din nou ce înseamnă să îți gestionezi limitele. Am alergat mai multe curse din cadrul evenimentul de la Runc Challenge până la Cursa de 88 km. M-a învățat că experiența contează, dar nu te scutește de momente grele. Că trebuie să sa iei fiecare urcare pas cu pas si sa te gândești ca la final vine Runc-ul 🥴.
4. Bucovina Ultra Rocks e o cursă, dar și o stare. Cum se simte pentru tine locul ăsta – natura, oamenii, energia? (Ce fel de legătură ai simțit între tine și spațiul prin care ai trecut? Cum te-a atins Bucovina?)
Bucovina are o energie aparte. Nu e doar despre trasee frumoase. E despre liniște, despre păduri adânci, despre oameni care trăiesc simplu. Când alergi aici simți că te întorci puțin la esențial. La mișcare, la natură, la lucruri care nu au nevoie de prea multe explicații...ci doar de dorința de a le descoperii.
5. Dacă ar fi să le povestești alergătorilor care nu au fost niciodată în Bucovina despre experiența Bucovina Ultra Rocks, ce ai vrea să le transmiți dincolo de cuvinte? (Ce emoție, imagine sau moment ar trebui să simtă ca să înțeleagă ce înseamnă să fii aici?)
Le-aș spune să își imagineze o potecă prin pădure, rădăcini ude, lumină filtrată printre brazi și liniște sau poate cântec de păsări... Apoi, după o urcare lungă, ieși într-un loc deschis și vezi munții Bucovinei întinzându-se în fața ta. Momentul ăla, când îți dai seama cât de mic ești și cât de frumos e locul în care alergi, explică cel mai bine ce înseamnă Bucovina Ultra Rocks.
6. Ce înseamnă pentru tine ideea asta de a alerga printre rădăcini și a privi spre orizont? (Ce te aduce mereu înapoi la origini, și ce te împinge mereu mai departe?)
Rădăcinile sunt lucrurile care te țin ancorat: disciplina, munca, oamenii care te susțin. Orizontul este ceea ce te împinge înainte: dorința de a evolua și de a descoperi trasee curse stă sau cât de departe poți merge. În alergarea montană ești mereu între cele două.