Gabriela Rosu - Alerg înapoi spre mine

Rădăcini și orizonturi

Numele meu este Gabriela Roșu, am 30 de ani, locuiesc în București și iubesc alergarea pe poteci de munte. Alerg de 4 ani, am participat la multe competiții, atât pe trail, cât și pe asfalt. Prefer distanțele lungi și provocările mari, însă cred cu tărie că cea mai importantă realizare de până acum este că nu am renunțat la acest sport, indiferent de ce “denivelări” am întâlnit pe traseu.

1.⁠ ⁠Cum a început pasiunea ta pentru alergare?

Pasiunea a început acolo unde a început liniștea și s-a terminat haosul. Am început să alerg din nevoia de a mă deconecta, de a-mi găsi calmul după zilele lungi de muncă. Aproape instant am observat că această activitate mă ajută să-mi pun ordine în gânduri și îmi aduce extrem de multă bucurie. Apoi a fost suficient să particip la o primă competiție pe munte, să simt energia de acolo, să descopăr această comunitate de alergători, ca să-mi dau seama că e ceva ce vreau să fac toată viața.

2.⁠ ⁠Cine ești tu atunci când nu alergi – și cât din acel „tu” îți aduci cu tine pe traseu?

Când nu alerg, sunt tot în mișcare, pentru că nu pot sta locului o clipă. Jobul meu implică mult dinamism, creativitate, comunicare și găsirea rapidă de soluții. Cred că toate aceste calități mă însoțesc pe munte și mă ajută să gestionez orice provocare cu entuziasm. Îmi place mult să-mi fac o strategie pe care s-o ajustez în permanență, astfel încât rezultatul final să fie cât mai bun cu putință. Sunt un om foarte expansiv, dar și foarte profund. Sensibilitatea mea este cea care iese la suprafață când sunt singură pe poteci. Mă simt conectată cu fiecare particică din natură, dar liberă și puternică, în același timp.

3.⁠ ⁠La ce cursă participi la Bucovina Ultra Rocks by UTMB și ce spune distanța asta despre tine?

Așa cum spuneam, îmi plac provocările mari. Când am auzit prima dată de Triple Crown Challenge, am zis că este exact ceea ce-mi doresc - o trilogie care să mă poarte prin toate stările și să mă învețe lucruri despre mine pe care încă nu le cunosc. Obișnuiesc să spun că persoana de la startul unei curse nu este aceeași cu cea de la finish. Așa că abia aștept să bat palma cu Gabriela care va trece linia de sosire de la Bucovina Ultra Rocks by UTMB, nu o dată, ci de 3 ori.

4.⁠ ⁠Bucovina Ultra Rocks e o cursă, dar și o stare. Ce te-a determinat să faci parte din această aventură?

Îmi doream de mult să fac parte din această aventură și sunt extrem de fericită că, în sfârșit, se va întâmpla. Bucovina mi se pare un loc magic, cu o încărcătură spirituală aparte.

De fiecare dată când ajung într-un loc nou pentru o cursă, încerc să descopăr mai mult decât traseele. Îmi place să înțeleg oamenii, poveștile și energia locului. Iar Bucovina pare să le aibă pe toate: munți spectaculoși, tradiții vii și un sentiment de liniște pe care îl găsești tot mai rar.

5.⁠ ⁠Ce înseamnă pentru tine să fii ambasador Bucovina Ultra Rocks by UTMB și al campaniei Her trail, her horizon?

Este o onoare să fiu ambasador al unei curse atât de iubite de alergătorii din România, dar și din alte colțuri ale lumii. Campania “Her trail, her horizon” m-a cucerit din primul moment, pentru că am văzut cât de important este pentru femei să se simtă reprezentate și susținute în trail running. Cred că avem nevoie de mai multe contexte în care să vorbim deschis despre provocările pe care le întâmpinăm, să împărtășim experiențe și să ne încurajăm

6. Dacă ar fi să îți convingi prietenii care nu au fost niciodată în Bucovina să participe la Bucovina Ultra Rocks by UTMB, cum ai face-o?

Aud tot mai des în jurul meu că oamenii au nevoie de ieșiri în natură, de conexiuni autentice, de aventuri care să îi facă să se simtă vii și împliniți. Dacă ai ști că poți găsi toate aceste lucruri în același loc, la BUR by UTMB, ai mai sta pe gânduri?

7. Ce înseamnă pentru tine ideea asta de a alerga printre rădăcini și a privi spre orizont?

Deși m-am născut în București, în copilărie mi-am petrecut aproape toate verile la țară. Din păcate, nu la munte, însă am avut norocul ca bunicii mei să locuiască în ultima casă dintr-un sat mic, așa că toate amintirile mele de atunci sunt legate de alergări ușoare cu picioarele goale prin iarbă și de apusuri în care nu vedeam nimic altceva decât cer înflăcărat și câmp. Pe scurt, de fiecare dată când alerg pe trail, mă întorc acolo, la copilul liber și fericit care are o singură dorință - să se trezească a doua zi și să alerge din nou. Astăzi, ceea ce mă face să mă ridic în fiecare zi din pat este curiozitatea de descoperi cât de departe îmi poate duce mintea picioarele pe poteci. Poate că rădăcinile sunt cele care mă aduc mereu înapoi, iar orizontul este cel care mă face să plec din nou.