Oana Constantin - Povestea unei călătoare

Scurta introducere: Cine esti si care sunt pentru tine cele mai notabile rezultate pe care le-ai obtinut pana acum?

Sunt Oana, trăiesc în România, fără un punct anume pe hartă cu care mă identific căci sunt mereu în mișcare, mereu curioasă de ce se află după următorul vârf, după ce cotește poteca, după ce se termină pădurea. Concret, îmi place să merg mult și să descopăr, de la cele mai mici lucruri până la peisajul mare care se pictează la final. Probabil de asta îmi place să alerg, fiindcă am descoperit că pot vedea mai mult în timp mult mai scurt. Am devenit în timp fascinată și de ce se întâmplă cu limitele noastre când muncim clar către un scop și ne dăm voie să greșim, să învățăm și să o luăm de la capăt. Rezultatele au venit la pachet cu toate astea și în timp ce aș putea povesti despre câteva concursuri la care am obținut locul 1 și 2, îmi place mai mult să mă gândesc la cum cândva 38 de kilometri îmi pareau cale lungă iar acum nici 100 de mile nu mai pare departe. :)

1. Cum a început cariera ta de alergător de trail?

Nu e ceva ce văd ca o carieră dar nici la categoria hobby nu intră. Mai degrabă văd alergarea precum un mod de viață, ceva ce e parte din mine și vine natural din curiozitate și bucurie că pot face ceea ce fac. Dar ca să răspund la întrebare, aceasta a început cu o alergare de 10km în munții Bucegi, la concursul Atinge Omu, acum 7 ani. A fost prima dată când am ajuns la cabana Omu și eram absolut fascinată de cum se văd văile de acolo de sus. În timp ce toți se grăbeau să coboare (deh, era totuși un concurs) eu mi-am luat câteva minute să-mi întipăresc în minte imaginea respectivă. De atunci multe s-au schimbat însă nu am uitat niciodată să ridic privirea și să-mi iau câteva momente să mă bucur de ce mă înconjoară.

2. Cine ești tu atunci când nu alergi, și cât din acel „tu” îți aduci cu tine pe traseu? (Uneori alergarea scoate la suprafață lucruri pe care nu le vedem zi de zi. Ce parte din tine iese la lumină când ești singur cu muntele?)

Sunt un om ce jonglează cu rolurile de părinte, suport pentru cei din jur, iubitor de natură, fotografie, artă, alergător și angajat în corporație. Indiferent cu ce rol jonglez în prim plan într-un anumit moment din zi, cele mai importante părți din mine sunt mereu cu mine în tot ceea ce fac și îmi dictează direcția. Mă văd precum un puzzle cu multe piese, fiindcă îmi plac prea multe lucruri și încerc să fac câte puțin din fiecare. Dacă din exterior pare că am reușit să găsesc echilibrul, ei bine... imaginea e puțin departe de adevăr. Însă alergarea face asta pentru mine: îmi oferă claritate când nu văd încotro, îmi aduce ordine în haos, mă îndeamnă să reflectez la lucrurile pe care le evit mai mult sau mai puțin conștient.

3. La ce cursă ai participat la BUR și ce ți-a spus cursa asta despre tine? (Despre limite, curaj, renunțare, bucurie… Ce ai învățat sau reînvățat despre tine în orele petrecute pe poteci?)

Am participat la Ultra Rocks 110K în 2024 și am revenit la Beast 100M în 2025. Pe ambele le-am perceput ca ceva mai mult decât un simplu concurs de alergare. Prima a venit cu teama de necunoscut dar a doua a venit cu multă liniște ca și cum eram parte din peisaj și priveam din afară ca un spectator ce privește un film al cărui deznodământ îl cunoaște deja. Dar cum orice spectator trebuie surprins chiar dacă știe deja filmul, Bestia a adus la final și un element surpriză în scenă. Ambele curse au descusut mult din mine și au scos la iveală energii pe care nu le cunoșteam dar și multe părți la care încă am de lucru.

4. Bucovina Ultra Rocks by UTMB e o cursă, dar și o stare. Cum se simte pentru tine locul acesta, natura, oamenii, energia? (Ce fel de legătură ai simțit între tine și spațiul prin care ai trecut? Cum te-a atins Bucovina?)

În general simt că am o legătură specială cu natura și deși mă bucur de tot ce înseamnă ea, îmi plac locurile mai puțin umblate în care o pot regăsi exact așa cum este ea. Acolo pot să-i observ transformările prin anotimpuri, să mă cufund în liniștea ei și să îi ascult poveștile. De când am ajuns prima dată în Bucovina mi-a plăcut sălbăticia potecilor ei iar pe traseul cursei Beast am simțit că am pășit literalmente prin inima Bucovinei atunci când am ajuns în munții Călimani. Deși traseul a impus ceva probleme pe partea de orientare și a dat peste cap niște planuri de cursă, eu am simțit în permanență că sunt în locul potrivit, la momentul potrivit. În liniștea nopții, prin labirintul de jnepeniș, m-am simțit acasă!

5. Dacă ar fi să le povestești alergătorilor care nu au fost niciodată în Bucovina despre experiența Bucovina Ultra Rocks, ce ai vrea să le transmiți dincolo de cuvinte? (Ce emoție, imagine sau moment ar trebui să simtă ca să înțeleagă ce înseamnă să fii aici?)

Îți mai amintești când erai copil și grădina din spatele blocului, parcul de lângă școală sau dealurile de lângă casa bunicilor erau tot universul tău în care tot ce descopereai era fascinant? Aș îndemna pe toată lumea să își amintească de acel tărâm magic al copilăriei în care totul era posibil și de care nu ne plictiseam niciodată. Privind înapoi, acel spațiu pare mic acum și și-a pierdut din magie. Dar dacă nu a fost magic niciodată și mintea noastră îl făcea așa?

Eu pot povesti la nesfârșit despre cum arată Pietrele Doamnei scăldate în lumina zorilor, un apus peste pădurile de lângă Runc sau Gloria văzută de pe Pietrosul Bistriței însă alții ar vedea doar o imagine, nimic magic. Așadar, Bucovina trebuie trăită cu inima deschisă și o minte curioasă, cu dorință de explorare și cu ochi de copil pentru că ce e până la urmă lumea asta decât un mare loc de joacă?

6. Ce înseamnă pentru tine ideea asta de a alerga printre rădăcini și a privi spre orizont? (Ce te aduce mereu înapoi la origini, și ce te împinge mereu mai departe?)

Direcția orizontului este încotro ne îndreptăm cu toții, zi după zi, minut cu minut, indiferent ce cale alegem. O potecă ne poate deschide mai multe priveliști, o alta ne duce prin ceața deasă. Pe una o împărtăsim cu cineva drag, pe alta suntem complet singuri în liniștea pădurii. Ce rămâne constant indiferent cât șerpuim sunt rădăcinile noastre, vechi și noi, pe care le cunoaștem sau le descoperim de-a lungul drumului. Cu fiecare pas facem o alegere, continuăm o poveste sau îi rescriem sensul dar mereu revenim către cine eram când am pornit la drum.